„Locul de veci” al elicopterului marțian Ingenuity. Imaginea surprinsă de roverul Perseverence, un ultim omagiu adus de NASA

de: Iulia Kelt
07 02. 2024

Roverul Perseverance, al NASA, a capturat o imagine a locului de odihnă al elicopterului Ingenuity, după ce acesta și-a încheiat funcționarea la sfârșitul lunii trecute.

Ingenuity a fost mai bun decât s-au așteptat cei de la NASA

Ingenuity a fost un robot impresionant, devenind primul care a făcut un zbor motorizat și controlat pe o planetă în afara Pământului, în aprilie 2021.

„Planeta Roșie are o gravitație semnificativ mai mică, de o treime din cea a Pământului, și o atmosferă extrem de subțire, cu doar 1% din presiunea de la suprafață comparativ cu planeta noastră”, a explicat NASA, într-un comunicat de presă în momentul în care Ingenuity a făcut primul său zbor.

„Acest lucru înseamnă că există relativ puține molecule de aer cu care cele două palete de rotor de 1,2 metri ale lui Ingenuity pot interacționa pentru a realiza zborul”, a comentat, de asemenea, agenția.

Elicopterul, într-adevăr un prototip impresionant, era planificat să facă doar cinci zboruri în decurs de 30 de zile, dar a făcut, în cele din urmă, 72 de zboruri în peste 1.000 de zile.

„Locul de veci”

Ultima fotografie cu elicopterul Inginuity, surprinsă de roverul Perseverence / Foto: NASA

Vezi și: Elicopterul Ingenuity al NASA a reușit primul său zbor și a început să exploreze planeta Marte. Ce a aflat până acum

A funcționat atât de bine încât NASA a început să-l folosească pentru a obține o vedere de ansamblu a planetei Marte și pentru a identifica zone interesante pentru Perseverance, ca acesta să le examineze mai atent.

Din nefericire, în cel de-al 72-lea zbor, Ingenuity a făcut o aterizare de urgență, pierzând contactul cu Perseverance. În momentul în care contactul a fost restabilit, fotografiile de la elicopter au arătat că un rotor fusese grav deteriorat și că Ingenuity nu va mai zbura.

Pe 4 februarie, roverul Mars Perseverance, de la NASA, și-a fotografiat partenerul pe vârful unei dune de nisip din craterul Jezero.

Vezi și: Misiunea NASA care a eșuat lamentabil. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu elicopterul Ingenuity, de pe Marte

Vezi și: Racheta care merge pe Marte: noi detalii despre cea mai nouă tehnologie NASA